Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Vaslui

Despre SIMDS

Beneficiarii investitiilor si structura de implementare a proiectului SIMDS

Beneficiarii investitiei realizate in cadrul Sistemului integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui sunt locuitorii judetului Vaslui prin Consiliul Judetean, cat si municipiile si comunitatile locale (autoritati locale/comune) care au responsabilitati legale si competente in domeniul managementului deseurilor municipale. Rolul Consiliului Judetean se concentreaza pe activitati la nivel judetean, in timp ce autoritatile locale au o responsabilitate explicita pentru a realiza managementul deseurilor la nivel local.

 

Partile implicate - toate cele 86 de Consilii Locale si Consiliul Judetean Vaslui - au semnat un contract de asociere. Acest contract reprezinta acordul de parteneriat privind organizarea, implementarea si furnizarea unui sistem judetean de gestionare a deseurilor solide in judet. Consiliul Judetean si Consiliile Locale au fondat o Asociatie pentru Dezvoltare Intercomunitara (ADIV) in 2009, cu scopul de a stabili si implementa de comun acord Strategia pentru Managementul Deseurilor in judetul Vaslui. Membri ADIV vor stabili si vor conveni asupra politicilor si strategiilor de gestionare a deseurilor si vor face aranjamentele necesare pentru a monitoriza progresul proiectului.

 

Consiliul Judetean va actiona ca Beneficiar al Proiectului de investitii si, in aceasta calitate, va avea intreaga responsabilitate cu privire la obligatia cofinantarii si la managementul si implementarea proiectului. Consiliul Judetean a stabilit o Unitate de Implementare a Proiectului (UIP), care va fi responsabila pentru implementarea proiectului, licitatii, incheierea si monitorizarea diferitelor contracte, atat in faza de investitii, cat si in faza operationala. Consiliul Judetean va fi proprietarul infrastructurii de gestionare a deseurilor, realizate cu capitalul proiectului si deservind toate unitatile administrativ–teritoriale din judetul Vaslui.

 

Consiliul Judetean Vaslui va organiza si desfasura licitatia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciilor de salubrizare, respectiv a contractului pentru gestionarea depozitului ecologic, a statiei de sortare si a statiei de tratare a levigatului de la Rosiesti si a statiilor de transfer de la Vaslui, Barlad, Husi si Negresti, precum si a contractului/contractelor de colectare a deseurilor din cele 5 zone de colectare ale judetului. Contractul/contractele de colectare a deseurilor va fi semnat, alaturi de consiliul judetean, si de catre Asociatia pentru Dezvoltare Intercomunitara a judetului Vaslui.

 

Pe parcursul fazei operationale Unitatea de Implementarea a proiectului va deveni o Unitate de Management a proiectului cu responsabilitati in privinta monitorizarii contractelor de delegare, in numele Consiliului Judetean Vaslui.
Serviciile legate de gestionarea deseurilor vor fi delegate, prin licitatii publice, catre firme private care vor deveni Operatori. Unitatea de Management a Proiectului va monitoriza activitatea acestor operatori.

 

Situatia actuala a managementului deseurilor in judetul Vaslui

Gestionarea deseurilor reprezinta una dintre cele mai serioase probleme cu care se confrunta judetul Vaslui in domeniul protectiei mediului. in majoritatea zonelor rurale nu exista un sistem organizat de gestionare a deseurilor, ceea ce afecteaza negativ mediul inconjurator si populatia.
Pentru solutionarea problemelor de acest fel, POS Mediu (Programul Operational Sectorial de Mediu) are definita o strategie cu urmatorul obiectiv specific: dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deseurilor prin imbunatatirea, pana in 2015, a serviciilor de gestionare a deseurilor. in scopul atingerii acestui obiectiv specific a fost stabilita Axa Prioritara 2, „Dezvoltarea sistemelor de gestionare integrata a deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate”

 

Probleme privind gestionarea deseurilor

Punctual, pentru judetul Vaslui principalele probleme privind gestionare deseurilor sunt urmatoarele:

  • Deseurile eliminate in depozite neconforme polueaza masiv mediul reprezentand un risc pentru locuitorii din zona;
  • Depozitarea masiva a deseurilor municipale in depozite neconforme;
  • Procentul scazut de sortare si reciclare a deseurilor;
  • Infrastructura neadecvata pentru activitatea de colectare, transport si depozitare a deseurilor.

 

Componente SIMDS


Componentele Sistemului integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui sunt urmatoarele:


1. Colectare selectiva si transport specializat;
2. Sortare deseuri;
3. Depozitare deseuri solide;    

  • stocare temporara – staţii de transfer (ST)
  • depozitare finala – depozit de deseuri (DP)

4. Compostare deseuri biodegradabile;
5. inchidere depozite neconforme urbane;

 

Rezultatele ce sunt urmarite a fi atinse prin implementarea Sistemului integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui sunt urmatoarele:

  • in zona urbana gradul de colectare sa ajunga la 100% din total deseuri.
  • in zona rurala gradul de colectare sa ajunga la 100% din total deseuri.

 

Deseurile ce urmeaza a fi colectate sunt:

  • reziduuri:
    • deseuri menajere amestecate;
    • deseuri similare celor menajere din comerţ, instituţii si industrie;
    • deseuri stradale;
    • deseuri din pieţe;
    • deseuri din parcuri si gradini;
    • deseuri C&D – gospodarii particulare.
  • deseuri reciclabile:
    • hartie/carton;
    • sticla (amestecata);
    • fracţia usoara: plastic si metal.
  • fluxuri speciale de deseuri:
    • deseuri periculoase;
    • deseuri voluminoase.
  • Colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice, DEEE – responsabilitatea producatorilor acestui tip de echipamente, cf. H.G. 448/2005

In ceea ce priveste partea de colectare, prin Sistemul integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui se achizitioneaza pentru colectarea selectiva, containere metalice, euro-containere, iar pentru partea de transport, se vor achizitiona camioane speciale.

 

Colectarea reziduurilor se va face dupa urmatoarea schema:

  • puncte fixe, euro-containere 1,1m3
  • un punct de colectare va deservi cca. 120 locuitori in zona urbana si cca. 90 locuitori in zona rurala

       Name

Colectarea deseurilor reciclabile se va face dupa modelul:

  • puncte fixe, euro-containere 1,1m3
  • un punct colectare reciclabile va deservi cca. 500 locuitori/urban si rural

In zona urbana se vor pune, pe langa containerele pentru deseuri menajere, containerele:

 

Name

 

in zona rurala se vor pune, pe langa containerele pentru deseuri menajere, containerele:

 

Name

 

Compostarea deseurilor biodegradabile
Un alt obiectiv ce se doreste a fi atins prin implementarea Sistemului integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui este educarea populatiei rurale si peri-urbane cu privire la compostarea deseurilor biodegradabile in gospodarie.
Reducerea procentului de deseuri biodegradabile din totalul deseurilor care se depun in depozit se va face prin:


IN RURAL - prin compostare individuala la sursa, in fiecare gospodarie ca o masura voluntara a fiecarui gospodar.

Name

 

IN URBAN – prin compostarea in situ a deseurilor din parcuri si gradini ca responsabilitate a operatorilor si administratorilor respectivelor locaţii.

 

In cadrul Sistemului integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui sunt prevazute fonduri pentru o CAMPANIE DE PROMOVARE SI CONSTIENTIZARE a locuitorilor de la sate privind metodele de compostare in gospodariile proprii a deseurilor biodegradabile.

 

Pentru sprijinirea si incurajarea compostarii in gospodariile din mediul rural, in cadrul proiectului Sistem integrat de management al deseurilor solide din judetul Vaslui vor fi achizitionate unitati de compostare individuala, iar prin campania specifica de informare si constientizare vor fi prezentate avantajele compostarii si beneficiile pentru fiecare gospodarie din rural si peri-urban.